luni, 7 decembrie 2009

Cateva certitudini

Cateva certitudini, rezultate in urma turului doi:

-Din rahat nu poti face bici. Daca ai un candidat slab, degeaba mobilizezi o coalitie de mari dimensiuni in spatele lui. Carisma lui Crin Antonescu si increderea de care se bucura Johannis nu au fost suficiente (surprinzator, zic eu) pentru a suplini prestatia lamentabila a lui Mircea Geoana.
-Un partid organizat militareste este mai eficient la urne decat o coalitie eterogena, ai carei ostasi pot lupta fara prea multa convingere, si sunt mult mai greu de controlat.
-Trebuie reevaluat rolul televiziunilor in batalia mediatica. Mai toate posturile TV au sustinut candidatul perdant. Avem, evident, de-a face cu o criza de credibilitate a oamenilor de pe sticla, combinata cu o crestere a influentei internetului(unde Traian Basescu si-a gasit sustinere pe toata durata luptei electorale- de altfel, studiile privind vizibilitatea pe net l-au dat ca fruntas in fiecare zi a campaniei).
-Baronii locali sunt ce-au fost si mai mult decat atat. E clar ca ei nu-si vor pierde din putere decat o data cu schimbarea sistemului de organizare a alegerilor. Listele suplimentare in fiecare catun sunt o pacoste uriasa,iar pretextul cu dreptul la vot al cetateanului care-si viziteaza soacra taman de alegeri e pueril. In ce priveste sistemul electronic, cred ca acesta ar fi greu de implementat intr-o tara in care multi dintre membrii comisiilor de votare au, inca, dificultati si cu butoanele de la televizor.
-Presedintele ales va trebui sa fie foarte ponderat in decizii. Ar fi elementar ca el sa tina cont de faptul ca intre el si contracandidatul sau sunt doar 0,75% din voturile romanilor. Cu o asemenea majoritate nu te poti lansa in reforme fundamentale, chiar daca tu personal ti le doresti. E o situatie care trimite la negocieri, nu la hotarari unilaterale.
-Foarte interesant: pentru prima data in istoria postdecembrista, electoratul asa-numit 'urban-educat' n-a mai votat in bloc pentru un singur candidat. Asta ne-ar putea duce cu gandul la o maturizare a vietii politice,dar si, pe de alta parte, la faptul ca nici unul dintre competitori nu are un profil care sa seduca publicul mai sus mentionat.
-Last but not least: l-am auzit pe Ion Iliescu vorbind despre frauda. Fratilooor!!

11 comentarii:

  1. Oare-si va schimba Base stilul astfel incat sa tina cont de faptul ca doar vreo 80 000 de persoane l-au votat in plus? Tare mi-e teama ca nu !

    RăspundețiȘtergere
  2. Si mie, din pacate! Doar el e singurul care stie CEVREAPOPORUL, nu?

    RăspundețiȘtergere
  3. E foarte adevarat ca Mircea Geoana a fost un candidat foarte slab. Cu toate acestea Crin Antonescu l-a sustinut din toate puterile; nu a suflat o vorba despre nivelul inteligentei celui pe care-l sustinea. Oare de ce? Eu cred ca sunt posibile doua explicatii:
    1. Spera (ca si colegii de partid ai lui Geoana) sa-l poata manevra. Mai bun un presedinte slab de inger decat un caine alfa ca Basescu...
    2. Nu e nici el mult mai luminat decat Geoana, desi e mai bun de gura... Daca era, ar fi priceput macar un lucru simplu: PNL risca mult mai mult decat PSD daca martoaga de Geoana iese pe ultimul loc.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu prea sunt de acord. Pana una -alta, Antonescu a luat un scor bun si si-a creat o imagine cel putin la fel de buna...cat despre sustinerea lui Geoana, nu prea avea incotro. Am auzit o gramada de comentarii cum ca ar fi trebuit sa fie mai discret, mai putin implicat, mai curva. Mie, sincer, imi place cum a procedat. Direct si pe fata. Oricum, pentru el a fost abia primul antrenament la nivelul asta, si trebuie sa recunosti ca promite.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cred că i-a fost, de fapt, nu numai primul, ci şi ultimul antrenament... Oricum, a fost frumos! O vară de neuitat, ca lider... Păcat că partidul va avea de tras după asemenea cârmaci. Orban mi se pare şi mai penibil decât Antonescu.
    ... Dar, dacă ne gândim mai bine, nu erau oare PNL mult prea colorate? Cât de liberali sunt de fapt inşii ăştia capabili să se alieze cu Iliescu şi să deplângă, cot la cot cu el, că nu s-a aplicat Proclamaţia de la Timişoara?

    RăspundețiȘtergere
  6. Care era alternativa? Pe de-o parte nu se putea cu Basescu- evident, cred ca esti de acord- pe de alta parte 'liberalii adevarati' din partid voiau musai la putere. Solutia aleasa se cam impunea, chit ca a fost cam imorala, ca sa citez din clasici.

    RăspundețiȘtergere
  7. Mda... şi imorală şi cu banii luaţi...
    "Adevaratii", care se găsesc în toate partidele, stau mereu în spate şi-şi văd de treabă. Câte un deştept, precum Antonescu şi (vai!) Geoană, le face jocurile, ne arată dantura în afişe şi ne promite marea cu sarea...
    Un om politic valoros este cel care nu joacă după cum i se cântă din culise. Nu mi-e simpatic Băsescu, dar măcar el nu e o marionetă... Regret valoarea suspectă a proiectelor lui politice; păcat că nu are ambiţii mai frumoase.

    RăspundețiȘtergere
  8. Cuvantul 'ambitii' alaturat lui Basescu e cam dinamita.
    Sa nu confunzi valoarea cu autoritarismul!

    RăspundețiȘtergere
  9. Băsescu e un om ambiţios. Dar mulţi oameni sunt ambiţioşi, asta nu e neapărat rău. Unde sunt ambiţii, e şi progres. Păcat, zic eu, că ambiţiile lui Băsescu sunt aşa cum sunt: orgolii, răzbunări, părtiniri... Dacă avea alt gen de ambiţii, era un om care ar fi rămas în istorie.
    Pe de altă parte, autoritarismul e bun în societăţile dezechilibrate, în acele societăţi în care regulile sunt încălcate de unii favorizaţi. Decât un Nea Gargară ca Geoană e mai bun un Băsescu, care inspiră şi oleacă de teamă. Acum se răspândeşte ideea unui preşedinte slab, tocmai fiindcă sunt unii cărora le-ar conveni. Sunt aceiaşi care, acum 20 de ani voiau un preşedente tare...

    RăspundețiȘtergere
  10. 'Multi oameni sunt ambitiosi', dar putini sunt presedinti...

    In fine, problema noastra e alta, si mai grava: ne-a mers prost si cand am avut presedinti slabi(vezi Constantinescu), si cand am avut presedinti puternici(Iliescu, Basescu). Coruptii au prosperat si sub unii si sub altii. Mai rau chiar, aparatul de stat s-a extins fara sa se sinchiseasca de slabiciunea sau forta intaistatatorului. Aici sunt bubele...ma gandesc ca Basescu n-are capacitatea sa schimbe ceva cu adevarat- abordarea lui e de asa natura incat doar arata si critica vehement bubele, dar n-are nici o alifie pentru ele- sau nu vrea s-o foloseasca.

    RăspundețiȘtergere

 
toateBlogurile.ro