vineri, 11 decembrie 2009

Ce guvern ne trebuie

E fierbere mare zilele astea. Normal. Mai devreme sau mai târziu, vom avea un nou guvern, şi fiecare dintre actorii politici l-ar vrea cât mai al lui. Negoiţă. Isărescu. Antonescu. Se aruncă nume, se fac şi desfac alianţe, se combină, se şuşoteşte.
Eu cred că totul e-n zadar. Avem la îndemână cel mai bun guvern posibil. A şi fost probat : primul cabinet Boc. Nimic nu ne-ar putea reprezenta mai bine. Cum a fost guvenul ăsta, aşa suntem toţi, şi-aşa e ţerişoara.

Să vedem, întâi, cum s-a alcătuit. Din interese de moment (ciolan, mai pe româneşte), două grupări, fiecare de dimensiuni foarte mari, şi-au dat mâna ca ‘să scoată ţara din criză’ (aici apelăm din nou la dicţionar ; ţara=masele largi de activişti locali, în mare foame de fonduri de la centru). Înainte de asta- dar şi în timpul alianţei- cele două partide s-au acuzat reciproc cum c-ar fi conduse, în mare măsură, de foşti comunişti şi securişti (adevărat, nimic de zis !). Şi de foşti şi actuali hoţi şi corupţi (iarăşi adevărat). Alcătuirea asta nu vă trimite cu gândul la mii de alte asocieri, politice, de afaceri, de alte interese, multe realizate în ciuda unor diferenţe uriaşe de viziune, bazate pe suspiciune reciprocă şi ţinute în viaţă doar de nevoia de a obţine profituri facile şi necinstite ? ‘Te faci frate cu dracul până treci puntea’, asta e deviza tuturor dracilor şi drăcuşorilor din România.

Acum, conducătorul struţocămilei. E exemplarul cel mai relevant. E prototipul ideii autohtone de leadership. Incult, dar cu spoială, ironic permanent şi tot permanent lipsit de umor, nepriceput şi gargaragiu, sforăitor în discurs şi becisnic în faptă, Emil Boc n-a avut decât grija lui ‘fă-te că lucrezi şi adună voturi’. Îl regăsim într-o mulţime de asemenea personaje, ieşite direct din balta sulfuroasă a tranziţiei : de la administratori de bloc la conducători de mari afaceri şi lideri politici, ‘ajunşi’ prin învârteli, coate şi multă ştiinţă a vieţii. Când eşti în preajma lor, trebuie să-ţi astupi urechile, să te ţii de nas şi, mai ales, să fereşti buzunarul.


Alte specimene : Nemirschi, un băiat bun de la Constanţa, ajuns ministru al mediului pentru că stăpânul său, primarul Mazăre, foarte influent la acel moment, avea nevoie de un om taman acolo, să-i dea avize pentru tot ce gândul lui gândea a construi. Nemirschi e interpusul, ‘omul lui cutare’, exemplar omniprezent. Pe acelaşi calapod se aşează Pogea, metalurgistul de la Finanţe, ajuns ministru prin voia lui Videanu. În plus faţă de expertul de la Mediu, ‘finanţistul’ aparţine şi tagmei aroganţilor fără motiv şi a glumeţilor fără spirit.

Mai avem socrul şi ginerele -Sârbu şi Ponta. Acesta e un duet atât de întâlnit în orice instituţie de tip bugetivor, încât nu cred că mai necesită comentarii. O Elena Udrea, fosta-secretară-cu-multe-alte-calităţi, promovată la rang de conducător, găsim într-o grămadă de instituţii. Iarăşi nu cred c-ar fi nevoie de mai multe explicaţii.

Şi câte şi mai câte exemple putem da…ca Ridzi sunt mii de mulgători de bani publici, ca Nica- mii de băieţi cu privirea goală şi rânjet tâmp, ajunşi la bucate.

Deci, se impune :refaceţi acest guvern, ne reprezintă! E de-al nostru! E ca noi!

Un comentariu:

 
toateBlogurile.ro